Știri

Laurenţiu Mihai, directorul executiv al APMGR, a fost numit președintele CNAS

Laurenţiu Mihai, directorul executiv al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), a fost numit preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi membru al consiliului de administraţie de către premierul Mihai Tudose, printr-o decizie publicată în Monitorul Oficial, informează Ziarul Financiar.
23 Noiembrie 2017
Știri
23 Noiembrie 2017

Laurenţiu Mihai, directorul executiv al APMGR, a fost numit președintele CNAS

Laurenţiu Mihai, directorul executiv al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), a fost numit preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi membru al consiliului de administraţie de către premierul Mihai Tudose, printr-o decizie publicată în Monitorul Oficial, informează Ziarul Financiar.

Funcţia de preşedinte al CNAS a fost asigurată interimar de Răzvan Vulcănescu de la 1 septembrie când fostul şef al CNAS, Marian Burcea, a fost demis ca urmare a reţinerii sale de către DNA în dosarul privind decontările ilegale a îngrijirilor medicale la domiciliu.

Laurenţiu Mihai, propunerea ministrului sănătăţii Florian Bodog pentru conducerea Casei, a ocupat funcţia de director executiv al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), o organizaţie care reuneşte mai multe companii farmaceutice printre care Alvogen, Gedeon Richter, Infomed Fluids, Mylan, Teva.

Potrivit site-ului APMGR, Laurenţiu Mihai este doctor în sănătate publică (specializat în medicina de familie), şi are experienţă în management sanitar, ocupând funcţia de director executiv al APMGR din mai 2011.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate are un buget mai mare de la an la an, ajungând în 2017 la 28,8 miliarde de lei, un avans de circa 15% faţă de 2016. Doar anul acesta, la nivel de buget total al veniturilor, CNAS a raportat 11,4 mld. lei în perioada ianuarie-mai 2017, faţă de 9,6 mld. lei în aceeaşi perioadă din 2016, un avans de 18%, acestea fiind cele mai recente date publicate pe site-ul CNAS.

 

Sursa: Mediafax

președinteCNASMonitorul Oficialmedicină de familie
Te-ar mai putea interesa
Știri

Indicatori ai activității spitalelor, disponibili printr-o aplicație CNAS

CNAS a lansat o aplicație ce are ca scop oferirea unei imagini clare, de ansamblu, asupra modului în care funcționează sistemul spitalicesc din România. Aceasta poate fi accesată de toți cei interesați să înțeleagă...

Știri

Senatul dă undă verde platformei din cadrul PIAS, destinate asiguraților

Începând cu cel de-al doilea semestru al acestui an, Casa Națională de Asigurări de Sănătate ar urma să înceapă dezvoltarea platformei destinate asiguraților, ca o funcționalitate a PIAS.

...

Știri

CNAS anunță adoptarea unor măsuri pentru un sistem de sănătate „mai eficient și mai transparent”

CNAS a anunțat adopatarea unor măsuri pentru eficientizarea și modernizarea sistemului de asigurări sociale de sănătate.

...