Din aceeași categorie

Interviul MedicHub

„Relaţia mea cu medicii de familie este una bună, de colaborare în echipa interdisciplinară”

Interviul MedicHub

„Prevenţia primară trebuie să înceapă de la nivel de medic de familie...”

Interviul MedicHub

De la medicină la presa medicală

De ce aţi ales să deveniţi medic?

Conf. dr. Simin Aysel Florescu: Probabil am înclinaţiile acestea de mică, pentru că eu am dorit această profesie încă de când eram în şcoala generală. Era o ţintă permanentă.

Cine vă era model?

Conf. dr. Simin Aysel Florescu: În familie, singura care a devenit medic înaintea mea a fost sora mai mare. În rest, nu a mai fost nimeni cu înclinaţii medicale, până atunci, la noi acasă. Probabil că era şi o modă a vremurilor. Toată lumea zicea fetiţă-doctoriţă, toate rimele şi îndemnurile transmise din om în om, dar, când am ajuns la liceu, s-a conturat şi mai tare ideea de a avea o profesie medicală, cumva depăşind frica părinţilor, care îmi spuneau că e foarte greu. Ce e drept, se dădea de 5-6 ori examen de admitere până intrai. Ai mei încercau să mă orienteze către altceva, dar eu m-am încăpăţânat să aleg medicina.

Sora dvs. ce specialitate a ales?

Conf. dr. Simin Aysel Florescu: Ginecologia, o specialitate chirurgicală. Asta a fost înclinaţia ei.

Pe dvs. ce v-a făcut să alegeţi Boli infecţioase?

Conf. dr. Simin Aysel Florescu: Drept să vă spun, noi am făcut Boli infecţioase în anul V la Spitalul „Victor Babeş”. Şi mi-au plăcut foarte mult atmosfera şi oamenii din catedră, relaxaţi, voiau să ne înveţe, aşa că am învăţat de plăcere. Am văzut tot felul acolo, inclusiv infecţii cu HIV la copii. Mi-am dorit apoi să ajung la Boli infecţioase şi s-a ivit ocazia. Eu am terminat în 1993 şi am dat rezidenţiatul în 1994, cu foarte multe generaţii anterioare. A fost o concurenţă acerbă la rezidenţiat. Atunci am învăţat mâncând pământul şi am reuşit să iau Pneumologie, dar, până la urmă, am găsit un post la Spitalul „Victor Babeş” şi iată că s-a dovedit a fi pentru mine.

Eraţi pregătită pentru această provocare?

Conf. dr. Simin Aysel Florescu: Da, era o oportunitate pentru a obţine un post pe o perioadă îndelungată şi era şi specialitatea care îmi plăcea, aşa că era perfect. A fost totul din scurt. Au fost şapte înscrişi, patru am dat concursul şi l-am luat eu. A fost un vis devenit realitate. Am ajuns în spitalul în care îmi plăcuse cel mai mult din toate stagiile de pe parcursul facultăţii. Eu eram rezident pe Pneumologie şi am trecut pe post didactic în catedra de la „Victor Babeş”. Tocmai îmi făcusem trunchiul comun de la rezidenţiat de Medicină internă, care era comun tuturor specialităţilor, inclusiv Pneumologie şi Boli infecţioase, şi apoi am trecut pe Boli Infecţioase.

Ce vă ţine alături de pacienţi în pofida riscurilor inerente ale acestui domeniu, în care activaţi?

Conf. dr. Simin Aysel Florescu: Cred că exact motivele pentru care am ales această specializare: chemarea. Noi, cei care lucrăm la „Babeş” funcţionăm similar: când e o alarmă, parcă înviem. Şi nu e nimic altceva la mijloc decât plăcerea de a face această meserie, o înclinaţie naturală pentru asta.

Fiul meu, care este student, chiar spune că facultatea asta nu o poţi face cu forţa. Iar noi, cei de la Infecţioase, avem colegi de la alte departamente care ne spun că ei nu ar face asta. Sunt riscuri, dar sunt cunoscute, asumate. Suntem un grup compact de specialişti, care-şi ţin spatele apărat, ca să zic aşa. Ne asigurăm unul pe celălalt că putem face faţă unor situaţii şi unor riscuri.

Ce lecţie aţi învăţat în pandemie?

Conf. dr. Simin Aysel Florescu: Am învăţat împreună că trebuie să fim recunoscători pentru tehnologia la care avem acces ca să fim bine conectaţi la tot ce înseamnă informaţii extinse, globale, iar noi aparţinem unor reţele internaţionale medicale. Astfel, ştim că putem fi pregătiţi şi putem reacţiona înainte ca oficialităţile să facă anunţul public. Şi la cazurile de variola maimuţei, care ne-au condimentat existenţa anul trecut, eram pregătiţi, ştiam de ele. E foarte important să fim ancoraţi, să avem acces la comunicare.

În plus, lecţia conexiunii de grup, între noi, cei din spital, a fost una esenţială în pandemie. Iar noi suntem aşa. Sigur că avem simpatii şi antipatii personale, dar când e ceva medical, toată lumea se agregă brusc în jurul spitalului. Şi ne adunăm, ne gândim, comunicăm în timp real şi rezolvăm mult mai rapid problemele.