Din aceeași categorie
Concediul şi indemnizaţia pentru carantină se acordă asiguraţilor cărora li se interzice continuarea activităţii din cauza unei suspiciuni asupra unei boli contagioase, pe durata stabilită prin certificatul eliberat de direcţia de sănătate publică. Certificatul de concediu medical pentru carantină se eliberează de medicul curant pe baza certificatului eliberat de organele de specialitate ale direcţiilor de sănătate publică.
În caz de carantină, certificatele de concediu medical se pot elibera la o dată ulterioară, dar numai pentru luna în curs sau luna anterioară. Durata concediilor medicale pentru carantină nu se cumulează cu durata concediilor medicale acordate unui asigurat pentru alte afecţiuni.
De asemenea, dacă durata perioadei de carantină stabilită de organele de specialitate ale direcţiilor de sănătate publică depăşeşte 90 de zile, nu este necesar avizul medicului expert al asigurărilor sociale.
Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru carantină reprezintă 75% din baza de calcul stabilită potrivit legii şi se suportă integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
Menţionăm că în cazul certificatelor de concediu medical acordate pentru carantină nu se aplică restricţia prevazută la art. 20 alin (1) din Anexa 1 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 15/1.311/2018, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căreia „medicii de familie au dreptul de a elibera certificate de concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă cu durata de cel mult 10 zile calendaristice, pentru un episod de boală, în una sau mai multe etape”, întrucât carantina semnifică o suspiciune a unei persoane de a fi contaminată cu o boală transmisibilă şi nu un diagnostic confirmat medical al acesteia (episod de boală).
Pentru aplicarea în mod unitar a prevederilor legale privind acordarea concediului medical şi a indemnizaţiei pentru carantină, CNAS a transmis o circulară către toate casele teritoriale de asigurări de sănătate.
concediu medical carantincarantina coronaviruscnasIndicatori ai activității spitalelor, disponibili printr-o aplicație CNAS
CNAS a lansat o aplicație ce are ca scop oferirea unei imagini clare, de ansamblu, asupra modului în care funcționează sistemul spitalicesc din România. Aceasta poate fi accesată de toți cei interesați să înțeleagă...
Senatul dă undă verde platformei din cadrul PIAS, destinate asiguraților
Începând cu cel de-al doilea semestru al acestui an, Casa Națională de Asigurări de Sănătate ar urma să înceapă dezvoltarea platformei destinate asiguraților, ca o funcționalitate a PIAS.
...CNAS anunță adoptarea unor măsuri pentru un sistem de sănătate „mai eficient și mai transparent”
CNAS a anunțat adopatarea unor măsuri pentru eficientizarea și modernizarea sistemului de asigurări sociale de sănătate.
...