Din aceeași categorie
Documentele pot fi accesate pe pagina de web oficială, www.rezidentiat.ms.ro, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.
„Ministerul Sănătăţii salută şi apreciază sprijinul rectorilor universităţilor de medicină şi farmacie reuniţi în Alianţa G6-UMF, în demersul privind revizuirea şi actualizarea tematicilor şi bibliografiilor de concurs”, se spune în document.
De asemenea, demersul ministerului are susţinerea Federaţiei Asociaţilor Studenţilor în Medicină din România şi avizul Colegiului Medicilor din România, Colegiului Medicilor Stomatologi din România şi respectiv Colegiului Farmaciştilor din România.
rezidentiatbibliografie actualizatatematica revizuitaministerul sanatatii
Reguli noi pentru examenul de obținere a titului de specialist
Ministerul Sănătății își dorește ca începând de anul acesta, proba scrisă a examenului pentru obținerea titului de specialist să aibă subiecte unice pentru fiecare specialitate.
...Peste 7.000 de posturi vacante din spitale vor fi deblocate
Ministerul Sănătății scoate la concurs peste 7.000 de posturi în unitățile sanitare de stat, informează un comunicat de presă.
...Investiții importante în sistemul medical românesc
Aceste investiții înseamnă echipamente moderne, servicii medicale mai eficiente.
...
